Apoplexie
ἀποπληξία apoplēxía
Sens
1. (Medicină) Pierdere bruscă a cunoștinței și a sensibilității, cauzată de obicei de o hemoragie cerebrală. Atac cerebral, ictus apoplectic.
2. Concentrare bruscă de sânge într-un organ.
3. (La plante) Boală datorată căldurilor excesive, care duce la uscarea bruscă a plantei.
Exemple
- Bunicul a avut un atac de apoplexie și a fost dus de urgență la spital.
- În medicina veche, apoplexia era pierderea bruscă a cunoștinței.
- Căldura excesivă a provocat apoplexie la unele plante din seră.
Etimologie
Din franceză apoplexie și din latinescul apoplexia, care vine din grecescul ἀποπληξία (apoplēxía).
Cuvântul grecesc este derivat din verbul ἀποπλήσσω („a lovi până la paralizie, a doborî"), format din ἀπο- și πλήσσω („a lovi"), deci înseamnă literal „lovitură care doboară".
În greaca veche avea sensuri precum „paralizie, atac" și „nebunie". În română, dicționarele notează o intrare mai veche din neogreacă (secolul al XVII-lea), apoi una din franceză.
Note de folosire
Plural: apoplexii. Variantă veche: apoplixie.
Sinonime: ictus apoplectic, atac, dambla, (regional) șlag, gută, (învechit și regional) cataroi. Adjectivul este apoplectic, -ă.
Este un termen medical vechi, folosit din antichitate, pentru pierderea bruscă a cunoștinței și a mișcării; în limbajul medical de azi, pentru cele mai multe cazuri se folosește accident vascular cerebral (AVC).
În greaca modernă, cuvântul αποπληξία (apoplixía) înseamnă „apoplexie, atac cerebral".