Cuvinte românești de origine greacă

Esofag

οἰσοφάγος oisophágos

substantiv neutru · pronunție: e-so-fág

Sens

Parte a tubului digestiv situată între faringe și stomac, prin care alimentele înghițite ajung în stomac.

Exemple

  • Alimentele ajung din gură în stomac prin esofag.
  • Medicul a recomandat o endoscopie pentru a examina esofagul.
  • La examenul de anatomie a trebuit să descrie traseul esofagului.

Etimologie

Din franceză oesophage, preluat din grecescul οἰσοφάγος (oisophágos), „care duce cele ce se mănâncă".

Cuvântul grecesc este format dintr-un element legat de verbul „a duce" (oiso-) și -φάγος („care mănâncă", ca în antropofag), deci denumește tubul care duce hrana spre stomac. Este un termen științific, folosit în anatomie și medicină.

Note de folosire

Plural: esofage sau esofaguri. Variantă mai veche: ezofag. În vorbirea populară regională se mai numește gușter.
Din aceeași familie: esofagostomie („deschidere operatorie a esofagului la piele"), care conține și grecescul στόμα („gură, deschidere"), același element ca în stomatologie. Elementul -fag („care mănâncă") apare și în antropofag.
Nu se confundă cu stomacul: esofagul este tubul care duce alimentele spre stomac, nu locul unde se digeră.
În greaca modernă, cuvântul οισοφάγος (isofágos) înseamnă „esofag".