Cuvinte românești de origine greacă

Ortodoxie

ὀρθοδοξία orthodoxía

substantiv feminin (fără plural) · pronunție: or-to-do-xí-e

Sens

1. Una dintre marile ramuri ale creștinismului, răspândită mai ales în Europa de Est, în Balcani și în Orientul Apropiat.
2. Biserica Ortodoxă și învățătura ei.
3. Respectarea strictă a doctrinei sau a normelor unei învățături recunoscute.

Exemple

  • A scris o lucrare despre istoria ortodoxiei în Balcani.
  • Ortodoxia și catolicismul sunt două ramuri ale creștinismului.

Etimologie

Din latina târzie orthodoxia, preluat din grecescul ὀρθοδοξία (orthodoxía). Cuvântul grecesc este format din ὀρθός („drept, corect") și δόξα. În greaca clasică, δόξα (de la verbul δοκεῖν, „a părea, a socoti") însemna „părere, opinie".
În greaca biblică, începând cu traducerea Septuagintei (secolele III-I î.Hr.), a căpătat și sensul de „slavă, mărire". De aceea ortodoxia este înțeleasă în tradiția creștină atât ca „dreaptă credință", cât și ca „dreaptă slăvire".

Note de folosire

Se folosește numai la singular. Adjectivul este ortodox, -ă (plural ortodocși, ortodoxe); ortodox este și substantiv (plural ortodocși), cu sensul „credincios ortodox".
Un cuvânt înrudit prin al doilea element este eterodoxie, „abatere de la învățătura oficială".
În greaca modernă, cuvântul ορθοδοξία (orthodoxía) are același sens.