Cuvinte românești de origine greacă

Ecumenism

οικουμενισμός oikoumenismós

substantiv neutru · pronunție: e-cu-me-nísm

Sens

Mișcare religioasă care urmărește refacerea unității Bisericilor creștine, cu respectarea autonomiei fiecăreia, pe calea acordurilor și a dialogului teologic.

Exemple

  • Reprezentanții mai multor Biserici au participat la o întâlnire dedicată ecumenismului.
  • Ecumenismul promovează dialogul dintre confesiunile creștine.
  • Consiliul Ecumenic al Bisericilor a fost înființat în 1948.

Etimologie

Din franceză œcuménisme, derivat de la œcuménique („ecumenic"). Adjectivul ecumenic vine din franceză, din latinescul oecumenicus și din grecescul οἰκουμενικός (oikoumenikós), „universal, care ține de lumea locuită".

Cuvântul grecesc este derivat din οἰκουμένη (oikouménē), „lumea locuită", participiul verbului οἰκέω („a locui"), care vine din οἶκος („casă").

În antichitate, οἰκουμένη desemna lumea cunoscută și locuită. Cuvântul a fost preluat în creștinism pentru Biserică privită ca întreg.

Din aceeași rădăcină greacă

Note de folosire

Se folosește numai la singular. Adjectivul este ecumenic, -ă (plural ecumenici, ecumenice), cu sensul „universal, care privește toată Biserica" (sinod ecumenic, patriarh ecumenic).

Cuvântul a intrat în vocabularul creștin după Sinodul de la Niceea, din anul 325.
Aceeași rădăcină grecească (οἶκος, „casă") se află și în economie, adică „administrarea casei".
În greaca modernă, cuvântul οικουμενισμός (oikoumenismós) înseamnă „ecumenism".