Cuvinte românești de origine greacă

Empiric

ἐμπειρικός empeirikós

adjectiv · pronunție: em-pí-ric

Sens

1. Bazat pe experiență, pe observații și încercări directe, nu pe teorie.
2. (Filosofie) Care privește empirismul, adică doctrina potrivit căreia cunoașterea provine din experiența simțurilor.
3. (În expresia „medicină empirică") Tratament al bolilor făcut numai pe baza experienței și a cazurilor anterioare.
4. (Ca substantiv) Adept al empirismului, empirist.

Exemple

  • Cercetătorul a folosit date empirice, obținute prin observații pe teren.
  • Această regulă este empirică, s-a verificat în practică, dar nu are încă o explicație teoretică.
  • Bunica folosea remedii empirice, verificate de-a lungul anilor.

Etimologie

Din franceză empirique, preluat din latinescul empiricus, care vine din grecescul ἐμπειρικός (empeirikós), „experimentat, bazat pe experiență". Cuvântul grecesc este derivat din ἐμπειρία (empeiría), „experiență", de la ἔμπειρος (émpeiros), „priceput, încercat", format din ἐν („în") și πεῖρα („încercare, probă"). În antichitate, „empirici" se numeau medicii dintr-o școală care se baza pe experiență, nu pe teorie.

Note de folosire

Feminin: empirică. Plural: empirici (m.), empirice (f.). Adverb: empiric („în mod empiric").

Substantivul înrudit este empirism, iar adeptul lui se numește empirist.
Opusul este teoretic sau rațional. În știință, o formulă sau o metodă empirică se bazează pe date și observații, nu pe o explicație teoretică.

În limba veche, cuvântul avea și un sens peiorativ:. Empiric putea însemna „șarlatan care se dă drept medic", iar medicina empirică era și medicina băbească. Astăzi are un sens neutru, științific.

În greaca modernă, cuvântul εμπειρικός (empirikós) are același sens, „empiric".