Pe 21 iulie 2026, termometrele din Grecia au atins 43°C, în primul mare val de căldură al anului. În câteva zile, incendii au izbucnit lângă Salonic, unul dintre ele soldat cu victime, celălalt un incendiu industrial cu fum toxic, la Mandra, în apropiere de Atena, iar pe 28 iulie flăcările au cuprins insula Paros, obligând nouă localități să fie evacuate prin sistemul de alertă 112. Vânturi meltemi1 de până la 8 grade Beaufort au împins frontul de foc dinspre nord spre sud, iar localnicii și turiștii s-au refugiat pe plaje. Scena e atât de familiară încât aproape că nu mai surprinde pe nimeni. Cerul portocaliu, elicopterele care fac naveta cu apă de mare, mesajele de alertă pe telefon sunt la ordinea zilei.
Și totuși, 2026 spune și o poveste diferită. Către finalul lunii iulie, suprafața totală arsă în toată Grecia era de aproximativ 4.249 de hectare, cu 92% sub media ultimilor douăzeci de ani. În același timp, Spania, Portugalia și Franța treceau prin unul dintre cele mai grele sezoane din istoria lor recentă, Până pe 29 iulie, incendiile uciseseră cel puțin 17 civili și trei pompieri și forțaseră evacuarea a aproape 330.000 de oameni doar în Spania și Franța.
Grecia, care în alți ani era prima care cerea ajutor european, a ajuns anul acesta să trimită ajutoare. 33 de pompieri și două avioane Canadair au plecat spre Spania. La nivelul întregii Uniuni Europene, peste 254.000 de hectare arseseră deja până pe 22 iulie, de peste două ori media pe termen lung , ceea ce arată că, deși Grecia pare să respire, criza mediteraneeană a incendiilor este departe de a fi trecut.
Întrebarea din spatele acestor cifre nu mai este doar „de ce arde Grecia în fiecare an”, ci și „ce s-a schimbat de anul trecut, și e suficient cât să dureze?”.
De ce ard pădurile Greciei, an de an?
Incendiile din Grecia nu au o singură cauză, ci mai multe, care se suprapun și se amplifică reciproc. Un climat tot mai ostil, un tipar aproape universal de neglijență umană, o infrastructură electrică îmbătrânită, decenii de abandon rural și, nu în ultimul rând, un sistem legislativ și instituțional care, până de curând, a recompensat mai degrabă stingerea incendiilor decât prevenirea lor.
Un climat construit pentru foc
Pădurile mediteraneene ard de milenii. Fulgerele și, ulterior, agricultura tradițională au făcut din foc o parte firească a acestui peisaj. Ce s-a schimbat este intensitatea. Geofizicianul Christos Zerefos, unul dintre cei mai citați experți greci în fizica atmosferei, a documentat cum valurile de căldură care preced marile incendii s-au tot lungit: cinci zile în 1987, șase în 2007, unsprezece în 2021. La nivelul întregului bazin mediteraneean, numărul zilelor cu risc extrem de incendiu s-a dublat în ultimii patruzeci de ani, potrivit datelor citate de cercetători în domeniu. Cercetătorii de la World Weather Attribution au calculat, referitor la valul de incendii din 2025 din Grecia, Turcia și Cipru, că fenomenele meteo care le-au alimentat (căldură, secetă și vânt puternic combinate) au devenit de aproximativ zece ori mai probabile din cauza schimbărilor climatice.
Aproape toate incendiile pornesc din mâna omului
Contrar imaginii de „dezastru natural”, cercetătorii estimează că aproximativ 95% dintre cele circa 10.000 de incendii înregistrate anual în Grecia au origine umană. Doar o mică parte au cauze naturale, precum fulgerele, iar acelea sunt de regulă stinse rapid. Cauza rămâne necunoscută pentru aproape jumătate dintre incendii, dar acolo unde poate fi stabilită, între 15% și 30% sunt atribuite unor incendieri intenționate, restul fiind vorba de neglijență precum arderi agricole scăpate de sub control, țigări, scântei de la utilaje sau lucrări cu flacără deschisă.
Incendiul de la Mati din 2018, cel mai mortal din istoria recentă a Greciei, a pornit de la un localnic care ardea resturi vegetale pe propria proprietate, într-o zi cu vânturi de aproape 120 km/h.
Ministrul grec al Crizelor Climatice și Protecției Civile, Yiannis Kefalogiannis, a rezumat situația spunând că aproximativ șapte din zece incendii au la origine factorul uman, mai ales neglijența. Problema nu e doar frecvența, ci și lipsa de consecințe. Din 2000 încoace, aproape 19.700 de persoane au fost trimise în judecată pentru incendiere, dar mai puțin de 3% au fost, până la urmă, condamnate. Numărul arestărilor a crescut vizibil în ultimii ani (peste 310 doar în sezonul 2025), dar rata scăzută de condamnare rămâne un motiv real de îngrijorare pentru autorități și organizații civice deopotrivă.
Rețeaua electrică, incendiatorul invizibil
Un factor mai puțin cunoscut publicului larg a ieșit la iveală în analizele privind sezonul 2025. Potrivit unui raport realizat de WWF Grecia împreună cu echipa meteorologică FLAME a Observatorului Național din Atena, șase din zece incendii majore ale anului trecut (responsabile pentru 55% din suprafața totală arsă) au fost legate de rețeaua de distribuție a energiei electrice. Cu alte cuvinte, o parte semnificativă din ceea ce e etichetat drept „neglijență umană” este, de fapt, o problemă de infrastructură învechită și insuficient întreținută, nu doar de comportament individual. Acest lucru a alimentat presiuni asupra operatorului național de distribuție să investească mai mult în mentenanța liniilor din zonele împădurite.
Pădurea abandonată și paradoxul stingerii
De la mijlocul secolului trecut, milioane de greci au migrat din satele de munte spre orașe, lăsând în urmă terenuri agricole și pășuni. Fără animale care să pască vegetația și fără fermieri care să întrețină terenul, tufișurile și pădurile tinere au crescut necontrolat, formând un covor continuu și dens de combustibil natural, exact ceea ce alimentează incendiile mari, greu de oprit. Paradoxal, acest fenomen s-a produs în paralel cu extinderea urbană spre aceleași zone împădurite, așa încât tot mai multe case și vieți se află astăzi la interfața directă dintre oraș și pădure.
Răspunsul statului, timp de decenii, a fost aproape exclusiv reactiv. La începutul anilor 2010, aproximativ 92% din bugetul alocat incendiilor de vegetație mergea către stingere și doar 8% către prevenție. Până în 2021, potrivit unei analize a WWF Grecia, raportul se ameliorase ușor, la 84% față de 16%, dar dezechilibrul rămânea uriaș. Specialiștii în managementul incendiilor numesc acest fenomen „paradoxul focului”. Cu cât un stat stinge mai eficient fiecare incendiu mic, cu atât mai mult combustibil vegetal se acumulează necontrolat pe termen lung, pregătind terenul pentru incendii viitoare, mult mai greu de stăpânit. Elias Tziritis, coordonatorul pentru incendii forestiere al WWF Grecia, atribuie o mare parte din problemă lipsei de management forestier activ din ultimii treizeci de ani.
La această ecuație se adaugă o fragmentare instituțională persistentă. Din 1998, responsabilitatea stingerii incendiilor a trecut de la Serviciul Silvic la Pompieri, despărțind expertiza de gestionare a terenurilor forestiere de operațiunile efective de intervenție. Astăzi, cel puțin șase-șapte ministere și agenții diferite au atribuții suprapuse în domeniu, ceea ce a generat, potrivit mai multor analize, conflicte de competență și ineficiență cronică.
O pădure arsă valorează mai mult decât una vie
Constituția greacă prevede, la articolul 24, că orice teren clasificat drept pădure sau „reîmpădurit” rămâne, teoretic, protejat de dezvoltare imobiliară,chiar și după ce arde, statul fiind obligat să-l reîmpădurească. În practică însă, birocrația de reîmpădurire este lentă, registrul funciar rămâne fragmentat, iar aplicarea legii e inconsecventă. Rezultatul e o zonă gri în care terenul ars poate, în timp, să-și schimbe statutul legal și să devină construibil. Această fisură legislativă a creat, de-a lungul timpului, un stimulent pervers pentru incendieri legate de speculații funciare: doar în 2023, autoritățile au arestat 79 de persoane suspectate că au provocat incendii cu scop speculativ.
Prețul unei crize care se repetă
Costul uman al acestor incendii este documentat de un șir sumbru de ani-reper:
- 85 de morți în 2007, dintre care 78 doar în Peloponez, unde autoritățile locale nu au emis la timp un avertisment de evacuare.
- 104 morți la Mati, în Attica, în 2018, cel mai mortal dezastru din Grecia modernă, agravat de străzi înfundate și construcții ilegale care au blocat rutele de evacuare.
- 3 morți în 2021, an în care a ars totuși cea mai mare suprafață din ultimele decenii;
- și 28 de morți în 2023, an în care incendiul din regiunea Evros, cunoscut și ca incendiul din pădurea Dadia, a devenit cel mai mare incendiu unic înregistrat vreodată în Uniunea Europeană de când există date Copernicus/EFFIS, din anul 2000, peste 93.000 de hectare arse, dintre care mai mult de jumătate din suprafața rezervației naturale Dadia, un sanctuar important pentru păsările răpitoare. Optsprezece dintre cele douăzeci de victime ale acelui incendiu au fost migranți surprinși de flăcări în timp ce încercau să traverseze granița dinspre Turcia, o reamintire tristă a modului în care astfel de dezastre lovesc cel mai dur categoriile deja vulnerabile.
Procesul juridic legat de tragedia de la Mati ilustrează, la rândul lui, un gol de responsabilitate instituțională. Abia în 2024, șase ani mai târziu, un tribunal din Atena a condamnat șase oficiali, inclusiv fostul șef al Pompierilor, la pedepse cu suspendare, în timp ce niciunul dintre politicienii puși sub acuzare nu a fost găsit vinovat, spre indignarea familiilor victimelor. La opt ani de la tragedie, în vara lui 2026, presa greacă relata că multe dintre aceste familii încă așteaptă o formă de dreptate pe care o consideră deplină.
Din punct de vedere economic, pagubele variază enorm de la an la an, dar în anii grei depășesc 2-3 miliarde de euro. Doar incendiul de la Mati a distrus peste 3.000 de locuințe. Turismul, care contribuie cu aproximativ 20% la PIB-ul Greciei, este direct expus. Un studiu citat frecvent în literatura de specialitate estimează pierderi medii de producție de 13-21 miliarde de euro pe an, la nivelul combinat al Portugaliei, Spaniei, Italiei și Greciei, cauzate de sezoanele de incendii. Iar pe termen foarte lung, o echipă de cercetători coordonată de Christos Zerefos a estimat că schimbările climatice ar putea costa Grecia, cumulat, până la 700 de miliarde de euro până în 2100, între măsuri de prevenție și costuri de adaptare, o sumă de aproape patru ori PIB-ul anual actual al țării.
Un ultim detaliu pune lucrurile în perspectivă. Bugetul grec pentru protecție civilă rămâne, potrivit unor calcule jurnalistice, de circa cinci ori mai mic decât cel pentru apărare, raport care ar putea ajunge chiar la 1 la 10 dacă țara atinge ținta NATO de 5% din PIB pentru apărare. Pentru comparație, prețul unui singur avion de vânătoare de tip Rafale (aproximativ 130-140 de milioane de euro) ar putea acoperi costul a două-trei avioane moderne de stins incendii de tip Canadair DHC-515 (circa 51-52 milioane de euro fiecare).
Ce se face, concret, pentru prevenire
Ultimii ani au adus, totuși, cea mai amplă mobilizare de resurse din istoria recentă a țării, și primele semne, fragile încă, că investiția începe să dea roade.
Ochii din cer. Pentru sezonul 2026, Grecia a instalat peste 100 de baze de drone de supraveghere în toate cele 13 regiuni ale țării, sprijinite de trei centre mobile de comandă echipate cu camere termice, la Atena, Salonic și Creta. Flota de drone a crescut rapid de la 40 în 2024, la 80 în 2025 și peste 100 în 2026. Sistemele, asistate de inteligență artificială, calculează instantaneu coordonatele exacte ale unui focar și pot filtra alarmele false. Noutatea cea mai importantă a anului este însă spațială. În luna mai 2026, Grecia a lansat, în parteneriat cu firma germană OroraTech, patru nanosateliți echipați cu senzori termici, capabili să detecteze focare de foc mai mici de patru metri pătrați, față de sateliții convenționali, care de regulă identifică un incendiu abia după ce acesta a ajuns la dimensiunea unui vas de croazieră. Grecia este, potrivit informațiilor disponibile, prima țară din lume care integrează o constelație de sateliți dedicată direct în sistemul național de răspuns la incendii.
Mai mulți oameni, mai multe avioane. Pompierii greci vor opera în 2026 cu 17.727 de angajați permanenți și sezonieri, urmând să ajungă la 18.804 până la finalul anului. Unitățile speciale de operațiuni forestiere (EMODE), cunoscute drept „comandourile pădurii”, au crescut de la doar șase unități în 2022 la 21 în prezent, însumând circa 1.450 de membri antrenați pentru intervenție rapidă în zone greu accesibile. Flota aeriană zilnică ajunge la 80-85 de aeronave, combinând 33 de avioane naționale cu 51 închiriate. În spatele acestor cifre stă o investiție de 864 de milioane de euro alocată de Serviciul Silvic pentru proiecte de prevenție din 2022 încoace, din care doar pentru programul de drone s-au alocat 82 de milioane de euro numai pentru anul 2026.
Legea se schimbă. Poate cea mai semnificativă schimbare structurală din ultimii ani este legislativă. Până în 2025, arderea controlată, o tehnică folosită pe scară largă în alte țări mediteraneene pentru a reduce combustibilul vegetal înainte de sezonul cald, era, practic, imposibil de aplicat în Grecia din cauza unui cadru legal extrem de restrictiv, moștenit din legile adoptate în 1998 și 2000. Noua Lege 5281/2026 permite, în sfârșit, planificarea arderilor controlate, realizată în comun de Ocoalele Silvice locale și Departamentele Regionale de Pompieri, alături de reguli pentru pășunatul controlat ca metodă de gestionare a vegetației. Separat, Legea 5106/2024 a demarat o reformă a modului în care sunt administrate pădurile, activând atât cooperativele de muncă forestieră, cât și inițiativa privată pentru valorificarea biomasei forestiere, o încercare de a răspunde exact problemei pădurilor „abandonate” descrise mai sus.
Case construite să reziste, nu doar reconstruite după ce ard. În mai 2023, trei ministere grecești au adoptat, printr-o decizie comună, un set de reguli de construcție pentru toate clădirile situate în interiorul pădurilor sau la mai puțin de 300 de metri de acestea, clasificate pe patru niveluri de risc și incluzând atât măsuri pasive (materiale ignifuge, plase metalice, garduri solide), cât și active (sisteme de sprinklere, puncte de alimentare cu apă). Analize comparative recente citează cadrul legislativ grecesc, alături de cel australian, drept unul dintre modelele pe care alte state mediteraneene, Spania, în special, ar putea să le studieze.
Solidaritatea europeană. La nivel continental, flota rescEU a Uniunii Europene a ajuns, pentru vara 2026, la 22 de avioane și 5 elicoptere de stins incendii, susținute de 777 de pompieri pre-poziționați în 12-14 țări, cel mai ridicat nivel de la lansarea programului, în 2022, când începuse cu doar 236 de pompieri din șase state. UE a anunțat, de asemenea, un nou centru regional de intervenție în Cipru și lucrează la o flotă permanentă de aproximativ 12 avioane amfibii, așteptată abia din 2027-2028; primul elicopter permanent a fost livrat României în ianuarie 2026. Punctul slab rămâne structural: o mare parte din flotă e încă închiriată sau pusă la dispoziție sezonier de statele membre, iar aceleași aeronave pot fi cerute simultan de mai multe țări în timpul unui val de căldură continental, exact situația din vara lui 2026, când Spania, Franța și Portugalia au fost lovite concomitent.
Va exista vreodată un an fără incendii în Grecia?
Răspunsul onest este, cel mai probabil, nu, și merită explicat de ce, ca să nu sune a pesimism gratuit.
În primul rând, clima mediteraneeană a Greciei este, prin însăși natura ei, predispusă la incendii, iar schimbările climatice nu fac decât să adâncească această tendință, nu s-o inverseze. Programul Națiunilor Unite pentru Mediu estimează o creștere globală a incendiilor extreme de până la 14% până în 2030 și 50% până în 2100; chiar și în scenariul cel mai optimist, în care omenirea reușește să limiteze încălzirea globală la 1,5°C, pragul stabilit prin Acordul de la Paris,, suprafața arsă anual în regiunea mediteraneeană ar urma să crească, oricum, cu 40%. Pentru Grecia în particular, cercetătorii estimează că perioada anuală cu risc extrem de incendiu s-ar putea extinde cu încă 20 de zile în intervalul 2021-2050 și cu 40 de zile între 2071 și 2100, dacă politicile actuale nu se schimbă radical.
În al doilea rând, atât timp cât aproape 10.000 de focare pornesc anual din activitate umană, fie ea neglijență, incendiere intenționată sau infrastructură defectă, nu există o soluție tehnologică sau legislativă care să elimine complet riscul. Nici drona cea mai performantă, nici satelitul cel mai precis nu pot preveni scânteia inițială; pot doar s-o depisteze și s-o stingă mai repede.
De aceea, întrebarea corectă probabil nu este „va dispărea complet fenomenul”, ci „va scădea numărul incendiilor-catastrofă, de tipul celui din Evros-Dadia din 2023 sau al celui de la Mati din 2018”. Iar aici, dovezile din 2026 sunt, pentru prima dată în mulți ani, ușor încurajatoare: combinația dintre investiția masivă în detecție timpurie (drone, sateliți, inteligență artificială), creșterea semnificativă a personalului și a flotei aeriene, și, poate cel mai important pe termen lung, deblocarea legislativă a arderilor controlate, pare să fi contribuit la un sezon considerabil mai blând decât media ultimelor două decenii, chiar în timp ce restul bazinului mediteraneean ardea la cote istorice.
Această veste bună trebuie totuși privită cu prudență, din cel puțin trei motive. Sezonul oficial de incendii din Grecia se întinde până la sfârșitul lunii octombrie, iar lunile august și septembrie au fost istoric cele mai distructive, inclusiv incendiile de la Evros din 2023 și Attica din 2024 au avut loc după 1 august. Un singur focar pornit în condiții extreme de căldură și vânt tot poate produce, în câteva ore, un dezastru de proporții, indiferent cât de bine pregătit e sistemul. Și, nu în ultimul rând, istoria recentă a Greciei arată un tipar recurent: investițiile masive tind să apară imediat după un dezastru major, cum s-a întâmplat și după Mati în 2018, și după Evros în 2023, dar interesul politic și financiar riscă să scadă dacă nu vine niciun sezon dramatic în anii următori, exact fenomenul pe care experții în prevenție îl numesc, adesea cu îngrijorare, „memoria scurtă a crizei”.
Cu alte condiții neschimbate, un „an fără incendii” în Grecia rămâne, așadar, un obiectiv nerealist. Un an cu incendii mai puține, mai mici și mai rapid stinse, în schimb, pare, pentru prima dată de multă vreme, un obiectiv la îndemână, cu condiția ca finanțarea, tehnologia și reformele legislative din 2026 să fie susținute constant, an de an, și nu doar în perioadele imediat următoare unei tragedii.
Notă: acest articol se bazează pe date publice de la Serviciul European de Informare privind Incendiile Forestiere (EFFIS/Copernicus), OCDE, WWF Grecia, Observatorul Național din Atena, World Weather Attribution, Comisia Europeană și relatări de presă din Grecia și din presa internațională, actualizate până la 31 iulie 2026. Cifrele privind incendiile în desfășurare se pot schimba rapid.
- Vânturile meltemi sunt vânturi sezoniere puternice, uscate și răcoroase de nord care bat în principal în Marea Egee și în arhipelagul Cicladelor, având o intensitate maximă în mijlocul verii. ↩︎
